De ce se răsucesc frunzele la răsadurile de ardei!

Încrețirea frunzelor la cultura de ardei, fie că este în câmp sau în sere și solarii, poate avea mai multe cauze. Dacă știți care e cauza acestui proces ce stresează plantele puteți găsi soluții pentru a asigura dezvoltarea optimă a plantelor.

Încrețirea frunzelor la ardei nu este un motiv de panică, însă poate fi un semn că ceva nu este în neregulă. De exemplu, poate indica prezența dăunătorilor sau a unor condiții necorespunzătoare de fertilizare sau de mediu. În orice caz, în majoritatea situațiilor, starea ardeilor poate fi ameliorată cu măsurile potrivite.

Cea mai întâlnită cauză pentru încrețirea frunzelor la ardei este atacul dăunătorilor, în special al tripșilor și acarienilor. Acarienii nu se văd cu ochiul liber, însă produc pagube semnificative, hrănindu-se cu seva din frunzele tinere pe care le înțeapă. În urma atacului, frunzele se încrețesc, se îngălbenesc și, în final, se usucă. Acarienii atacă și florile care cad, afectând considerabil recolta.

O cauză posibilă pentru răsucirea frunzelor la ardei în sus este lipsa sau excesul de elemente nutritive la plante. De exemplu, un exces de azot determină răsucirea frunzelor și îngroșarea tulpinii plantei. În cazul unei grădini de suprafață mică, se poate turna cenușă pentru a reduce efectele excesului. Pe suprafețe mai mari, se pot efectua udări mai abundente.

Lipsa cantităților necesare de apă poate determina ca frunzele de ardei să se răsucească iar udările superficiale sau rare pot provoca acest efect. Nu se recomandă nici excesul de apă, pentru ca rădăcinile plantelor să nu putrezească sau să nu sufere de boli. Se recomandă udările o dată la 5-7 zile, aplicând una sau două găleți de apă pe metru pătrat.  Dacă ploile sunt frecvente, udările la ardei au loc o dată la 7-10 zile.

La răsadurile de ardei frunzele se răsucesc și atunci când rădăcinile încă nu s-au dezvoltat suficient sau au fost deteriorate în timpul transplantării în grădină. Această procedură stresează plantele, astfel că unele efecte vizibile sunt normale.

Răsadurile au nevoie de timp pentru a se adapta în noul mediu, iar apoi simptomele vor dispărea. În cazul în care ameliorarea acestora se lasă așteptată, se poate aplica un stimulator care va ajuta planta.

De regulă, cel mai frecvent motiv pentru care frunzele ardeilor din solar încrețesc, este mediul necorespunzător din punctul de vedere al temperaturii.

Galerie foto


Vizualizări: 7,387

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: