Românii îi aduc un omagiu lui Navalnîi, rușii sunt arestați

Zeci de persoane au participat duminică la un eveniment organizat la sediul ambasadei Rusiei la Bucureşti, în memoria disidentului rus Aleksei Navalnîi. 

Participanţii au adus cu ei flori, lumânări, fotografii ale disidentului rus mort în detenţie, dar şi pancarte cu mesajul ”Killer ” adresat lui Vladimir Putin.

„Nu câştigi alegeri libere omorând opoziţia”, este mesajul participanţilor.


Printre participanţi există şi persoane care au declarat că sunt cetăţeni ruşi care se opun regimului condus de Vladimir Putin. 

Militantul rus Alexei Navalnîi  (47 de ani), considerat inamicul numărul unu al preşedintelui Vladimir Putin, a murit în închisoare, a anunțat, vineri, serviciul penitenciar rus. El era încarcerat într-un penitenciar din Siberia, unde ispășea o pedeapsă de 19 ani pentru "extremism". Autoritățile nu au anunțat o cauză a morții, au spus doar că s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și aproape imediat cunoștința. S-a încercat resuscitarea, fără succes.

Sute de ruși care au vrut să îi aducă un omagiu lui Alexei Navalnîi au fost duși în arest de oamenii regimului Putin.

Vizualizări: 1,093

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: