Trei foști prefecți de Gorj, în cursa electorală
Trei foști prefecți ai județului Gorj au intrat în cursa electorală la alegerile din 9 iunie. Este vorba de Iulian Popescu, Marcel Iacobescu și Liviu Andrei.
Iulian Popescu a fost prefect de Gorj până acum ceva timp, când și-a dat demisia pentru a candida pentru primăria Târgu-Jiu din partea Partidului Național Liberal.
Marcel Iacobescu a fost prefect de Gorj propus de Partidul Național Liberal, dar a părăsit formațiunea politică după ce Ion Iordache a devenit președintele PNL Gorj. Iacobescu candidează din partea Partidului Verde pentru președinția Consiliului Județean Gorj.
Liviu Andrei vrea să ocupe fotoliul de primar al Municipiului Târgu-Jiu. Liviu Andrei a fost inspector școlar general și apoi a fost numit, de PDL, prefect de Gorj, după care a ocupat funcția de subprefect al capitalei cu susținerea PSD.
Liviu Andrei a fost membru PDL, a plecat apoi la PMP, iar apoi la PSD de unde a migrat la Alianța Națională Creștină, formațiune din partea căreia candidează la alegeri din iunie.